Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Gaitele

Ultimul spectacol de teatru susţinut de tinerii constănţeni studenţi la Universitatea Ovidius, Facultatea de Arte, Catedra de Teatru a fost un real succes, cei prezenţi în sală catalogând piesa „Gaiţele” de Al Kiriţescu ca fiind o „interpretare de excepţie.”Acest lucru poate fi confirmat de aplauzele de la final,care spun totul despre jocul actorilor. Deşi studenţi, tinerii au dat dovadă de profesionalism şi dăruire, sub atenta îndrumare a lect. Univ.dr. Daniela Hanţiu. Din distribuţie au făcut parte: Ionela Chelmuş, Ana-Maria Ştefan, Cosmina Soare, Mirabela Moroşanu, Ionuţ Alexandru, Cătălina Popescu, Dana Cojan, Ionuţ Buruiană, Arina Cojocaru şi Marian Avramescu.
       
“Tinerii aceştia pe care îi conduc sunt deja actori adevăraţi. Au jucat foarte mult, încă din anul I. Cu ei am venit acum 3 ani în Dorohoi şi împreună cu ei am iniţiat acest proiect”, a spus lect. univ dr. Daniel Hanţiu.
         
Una din cele mai valoroase comedii de moravuri din dramaturgia românească, piesa “Gaiţele” a fost jucată în mai multe variante, pe toate scenele ţării, de fiecare dată bucurându-se de un succes enorm. (DorohoiNews.ro, Mădălina O.)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Gaitele
DorohoiNews.ro, 31-05-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

19.08.2011 la 03:06

Va multumim frumos pentru ca ne-ati primit cu bratele deschise, si ati fost prezenti la toate spectacolele noastre intotdeauna. De aceea la Dorohoi m-am intors cu drag in fiecare an. Multumim si pentru cuvintele frumoase.

27.06.2011 la 01:15

Va multumim frumos pentru cuvintele frumoase!

03.06.2011 la 23:28

Ii iubesc!:)

31.05.2011 la 22:17

O reprezentatie cu adevarat plina de viata ! Ar fi pacat sa nu mai vedem acesti actori pe scena Dorohoiului niciodata . Cu ei si cei din Botosani am trecut prin liceu si amintirile pieselor lor imi vor starni intotdeauna respectul . Felicitari si succes in carierele voastre actoricesti !

31.05.2011 la 19:28

Am vazut spectacolul acesta si in interpretarea altor actori printre care nume mari ale teatrului romanesc:Tamara Buciuceanu, Draga Olteanu, Vasile Moraru, Dem Radulescu s.a.,insa de fiecare data l-am privit cu nesat;si acest lucru numai datorita actorilor.De data aceasta distributia a dat dovada de tact si precizie,mai ales ca personaje cu varste inaintate au fost interpretate de tineri actori. Felicitari tuturor! Va mai asteptam la Dorohoi!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu
Societate Comercială angajează persoană pentru secretariat și doamnă pentru curățenie ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro